cotrobaind prin trecut, in cutia plina de praf, in cutia plina ochi cu jucarii. masinuta mea mercedes de culoare galbena imi zambeste fad reprosandu-mi:"m-ai uitat!", cealalta masinuta, de asta data verde spune"si cu mine ai facut la fel! desi eram prima ta masinuta teleghidata". singurul care nu spune nimic si nu ma baga in seama este robotelul transformer care a obosit sa se joace singur prin cutie.
sub un morman de roti, capete de papusa si mingiute sta cuminte. ma astepta. stie ca il voi regasi. nu are in privire nimic de reprosat, nimic de ascuns. nimic. ochii lui din nasture negru licaresc de bucurie ca ma uit la el. il iau din morman si il scutur putin de praf.a imbatranit cum am imbatranit si eu. el este totusi mai mare decat mine. a luminat copilaria si tatalui meu. da, martinica are aproape 40 si ceva de ani si inca se tine bine, chiar daca noi cu totii l-am uitat. prin ghemotoacele de vata cu blanita e un loc unde el ne primeste pe toti. ne face sa radem de figura lui hazlie, ne linisteste cand suntem suparati si speriati de bau-bau, ne asculta cand avem ceva de spus fara sa spuna daca e bine sau rau, drept sau nu, asculta in liniste si te priveste cu ochii calzi de nasture negru. martinica al meu are ceea ce noi majoritatea nu avem. si anume capacitatea de a oferi dragoste neconditionata cand este aruncat intr-o lada plina de praf, sau bagat in masina de spalat, sau uitat pe o banca in parculetul cu nisip, sau cand eram prea mici si ii rupeam cate un nasture.
si toate astea le face doar cu o inima de vata.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu