Tu

Tu. Tu!? Tu! tu esti ceea ce nu vreau sa fiu. minciunile se tin in lant, in lat ar trebui totusi. nu as vrea sa am vrea sa am frumusetea ta. nici macar cea interioara. nu de alta dar nu ai. esti o nulitate. o nulitate pe care am indragit.o si am crezut.o parte din mine. alter ego dulce si scump ce imi scapi printre degete ca fumul prin filtru ca apa printre pietre, ca somnul printre gene.
se fac saptamani si luni de cand insomnia sentimentala a pus stapanire pe noi. de fapt pe tine. nu dormi bine, ai cosmaruri, nu mananci, esti fara par, cu depresii si probleme existentiale (care nu exista de fapt). totusi nulitatea produce uneori mila, alteori simpatie, si de cele mai multe ori nici o reactie. poate asta e si motivul pentru care porti acest pronume care iti inlocuieste persoana: TU.
in vise uneori apari ca un ideal: loial, frumos, inteligent, inventiv si total neplictisitor. cand te trezesti dimineata nu ai decat gustul amar al deceptie, al alcoolului si fumului de aseara si murdarla gura de un sarut balos.
dar acum tu ai disparut, si am ramas eu. curat,neinceput si plin de vise si provocari. am ramas eu. care eu?

viitorul.