due.
mancare buna, oameni buni, totul bun. apa rece, dar buna, vinul rosu dar bun,paste delicioase. masini mici,vechi,haotice.la fel ca si oamenii care le conduc. tarm stancos,fara alge sau scoici(in care te tai foarte usor daca nu esti atent. apa albastra. oo da! apa albastra! copaci inalti pe strazi curate,lungi. caini tacuti si lenesi.oameni serviabili si glumeti. doar cand vorbesti altceva decat romana.cafeaua? cappucino? cel mai bun de pana acum si cea mai buna. cafea neagra, puternic vascularizata de o aroma tare. espressorul e de vina pentru fluxul puternic de cofeina. totul se leaga intr.o armonie albastra. albastra cu galbenul lamailor, verdele arbustilor si coniferelor uriase. conul de brad este gigantic, strazi foarte curate,organizate si pline de conuri gigantice. ma intreb castenele cat or fi de mare?! negrii peste tot. de fapt nu de peste tot ci din senegal. vanzatori ambulanti. se pare ca oamenii de culoare au ceva pentru comertul ambulant. insa spre deosebire de oamenii nostri de culoare, acestia au foarte mult bun simt si putere convingere. panorama este uluitoare. tarm stancos in care isi sparg testele valurile spumoase. cate un copac smucindu.se ambitios de pe o stanca pe alta. drumul se serpuieste lenes in bataia soarelui. spre rosignano. luat la picior,acest mic orasel ascunde case frumoase dupa copaci inalti. casute cu stil construite simplu,eficient. exista chiar si un mic cartier contruit de niste olandezi. casele cu etaj adapostesc cel mai adesea cate 2-3 familii.depinde de marime.si aici marimea conteaza. vorbind de valuri, sunt foarte greu de infruntat. cand crezi ca le.ai facut fata te doboara.iar si iar. dar cand te poarta aici si acolo energice,te lasa fara suflare.la figurat.acelasi drum serpuit ne calauzesc spre niste pene ragu delicioase. encore la vitta e bella!
marți, 11 mai 2010
nastro azzuro
uno.
La ora trei, parasesc Curtea de Arges cu mult curaj, voie buna si multa ambitie inspre Livorno, Italia. Nustiam ca drumul va dura aproximativ 26 de ore din care am dormit doar 2.si alea pe iepureste si pe fuga. Drumul este foarte obositor. Cel putin in partea romaneasca unde trebuie sa fii foarte atent la toti “expertii” din trafic, si la celelalte pericole. Nadlac este numele punctului prin care am iesit din tara si prin care am crezut ca voi pierde ceva timp. Nu a fost deloc asa. Vamesii maghiari au fost foarte profesionisti si au lucrat eficient si totul a mers struna. Probabil am avut noroc, sau nu stiu ce s.a intamplat. Am mers mai departe prin Ungaria. Foarte multe sensuri giratorii. Si cand spun multe spun la fiecare intersectie. Intram pe autostrada si de aici incepe drumul extenuant inspre italia. Autostrazile sunt foarte curate si gropi sunt foarte putine inspre deloc. Traficul este foarte civilizat si fiecare merge exact pe banda care trebuie. Nu tu depasiri fara semnalizare, nu tu franebruste. Am scapat de bizonii din trafic. Doar soferii romani iti mai fac din cand in cand farse. Ii recunosti dintr.o mie pe autobanda. Preturile din benzinarii sunt un pic cam piperate, dar e normal. Curatenie este exemplara.
Urmeaza austria. Pe autobanda din austria nu mai sunt surprize. Doar nemti, austrieci si alte natii foarte civilizate. Peisajul de pe marginea soselei este foarte frumos, alpii jucand o mare parte din ei. Acelasi rol il au si padurile de foioase de verde crud si verde matur.iar pe fundal gotan project isi fac foarte bine datoria. Urmeaza italia. Insa italia nu este asa bine dispusa sa ne vada, si ne primeste cu o ceata densa si ploaie. In ciuda acestor conditi, peisajul este minunat munti din calcar se topesc in rauri albe iar conifere semete se agata ambitios de stanci. Drumul este foarte bun si aici. Soferii la fel de civilizati. Sunt foarte multe tuneluri prin care trebuie sa trecem insa totul est foarte frumos. Italienii au ceva foarte interesant care se numeste il telepasso. Este sursa de venit care asigura calitatea asfaltului si lipsa gropilor. Curbele nu foarte periculoase te trezesc la realitate dupa un drum lung fara prea multe dificultat. Simtim cum sange ni se pune din nou in miscare. Adrenalina este unul dintre cele mai bune remedii impotriva oboselii si nu numai.insa drumul spre livorno a devenit foarte solicitant, iar oboseala isi face simtita prezenta si se instaleaza o stare generala de nervozitate.
Ajungem intr.un final aici si sunt primit foarte cald si rasplatiti regeste. Dupa ce mancam, vorbim, lipim poze cu fotbalisti intr,un album, mergem la somnul mult visat. Dimineata isi face aparitia soarele si buna dispozitie. La vita e tropo bella!
La ora trei, parasesc Curtea de Arges cu mult curaj, voie buna si multa ambitie inspre Livorno, Italia. Nustiam ca drumul va dura aproximativ 26 de ore din care am dormit doar 2.si alea pe iepureste si pe fuga. Drumul este foarte obositor. Cel putin in partea romaneasca unde trebuie sa fii foarte atent la toti “expertii” din trafic, si la celelalte pericole. Nadlac este numele punctului prin care am iesit din tara si prin care am crezut ca voi pierde ceva timp. Nu a fost deloc asa. Vamesii maghiari au fost foarte profesionisti si au lucrat eficient si totul a mers struna. Probabil am avut noroc, sau nu stiu ce s.a intamplat. Am mers mai departe prin Ungaria. Foarte multe sensuri giratorii. Si cand spun multe spun la fiecare intersectie. Intram pe autostrada si de aici incepe drumul extenuant inspre italia. Autostrazile sunt foarte curate si gropi sunt foarte putine inspre deloc. Traficul este foarte civilizat si fiecare merge exact pe banda care trebuie. Nu tu depasiri fara semnalizare, nu tu franebruste. Am scapat de bizonii din trafic. Doar soferii romani iti mai fac din cand in cand farse. Ii recunosti dintr.o mie pe autobanda. Preturile din benzinarii sunt un pic cam piperate, dar e normal. Curatenie este exemplara.
Urmeaza austria. Pe autobanda din austria nu mai sunt surprize. Doar nemti, austrieci si alte natii foarte civilizate. Peisajul de pe marginea soselei este foarte frumos, alpii jucand o mare parte din ei. Acelasi rol il au si padurile de foioase de verde crud si verde matur.iar pe fundal gotan project isi fac foarte bine datoria. Urmeaza italia. Insa italia nu este asa bine dispusa sa ne vada, si ne primeste cu o ceata densa si ploaie. In ciuda acestor conditi, peisajul este minunat munti din calcar se topesc in rauri albe iar conifere semete se agata ambitios de stanci. Drumul este foarte bun si aici. Soferii la fel de civilizati. Sunt foarte multe tuneluri prin care trebuie sa trecem insa totul est foarte frumos. Italienii au ceva foarte interesant care se numeste il telepasso. Este sursa de venit care asigura calitatea asfaltului si lipsa gropilor. Curbele nu foarte periculoase te trezesc la realitate dupa un drum lung fara prea multe dificultat. Simtim cum sange ni se pune din nou in miscare. Adrenalina este unul dintre cele mai bune remedii impotriva oboselii si nu numai.insa drumul spre livorno a devenit foarte solicitant, iar oboseala isi face simtita prezenta si se instaleaza o stare generala de nervozitate.
Ajungem intr.un final aici si sunt primit foarte cald si rasplatiti regeste. Dupa ce mancam, vorbim, lipim poze cu fotbalisti intr,un album, mergem la somnul mult visat. Dimineata isi face aparitia soarele si buna dispozitie. La vita e tropo bella!
marți, 4 mai 2010
dormind gol in intuneric.
racoarea noptii iti face simtita prezenta, iar corpul de langa mine nu emite destula caldura pentru amandoi."esti din nou in patul gresit" imi tot repet in gand. dar ce sa faci, trebuie sa astepti un semn de sus. sau de jos. cine stie. un semn si atat. ce e de facut? pana la aparitia LUI pandesc in paturi straine, in cani de cafea cu zat gros, in pahare murdare de ruj cu vodka, intr.un filtru de tigara, in cuvinte false,mincinoase, in ganduri perverse si pe buzele omului nepotrivit la locul potrivit.
astept....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
